Abilitatile de observare si perceptie sunt strans legate. In jargon, amandoi termenii observare si perceptie sunt des folositi interschimbabil. Totusi, in practica, aceste concepte sunt putin diferite unul de celalalt. Cheia intelegerii lor este conceptul de reflectie, care poate fi inteles in doua moduri:

  1. observare- o remarca formulata pe baza unor fapte observate;
  2. perceptie-receptionare unui fenomen, a unor impresii sau informatii ca rezultat al unor stimuli exteriori.

Observarea poate fi inteleasa, printre altele, ca o activitate sau efectul ei. In primul caz inseamna sa te uiti la ceva/cineva pentru un motiv anume; sau un act sau o instanta de a observa un obicei, o regula, sau o lege. In al doilea caz-efect sau activitate, presupune o reflectie ca fiind rezultatul unei observari. Pe scurt vorbind, observarea este o activitate de baza ce conduce la formularea unei decizii, unui rezultat sau a unei concluzii. Tot ce este obtinut pe parcurs, cere un set de procese dure- asa numita perceptie.

Perceptia este prin urmare, primul pas in procesarea informatiei, unde informatia este primita de senzorii sistemului nervos. Multumita fenomenelor mintii umane, informatia este prezenta in perceptoriul uman, poate fi vazuta si descrisa de el.

Perceptia este de asemenea asociata cu organizarea si ordonarea informatiei senzoriale primite, in asa fel ca acestea sa nu constituie experiente haotice, ci simplu intelegerea noastra asupra imprejurimilor.Prin urmare, cheia este constientizarea si reactia constienta a sistemului senzorial. Constiinta este definita ca stiinta si intelegerea ca ceva se intampla sau exista. Este un element important ce permite intelegerea folosul stimulilor ce afecteaza oamenii.

Perceptia este printre functiile cognitive de baza si include procese responsabile pentru primirea stimulilor din exterior prin tot felul de receptori. In acest proces se pot distinge doua faze: prima este legata de receptia stimulilor intr-un mod pasiv (fara interpretare) si a doua in care intelesul este atribuit stimulilor (folosind cunostintele si contextul in care au aparut stimulii). A fost declarat ca perceptia stimulilor este selectiva, depinde de experiente trecute, istoricul vietii, nevoile curente si teluri.

In perceptie, simturile umane joaca un rol cheie, mai precis activitatile care sunt legate de ele, pentru a permite formularea concluziilor. Prin urmare, daca simturile sunt asa de importante in procesul de observare si perceptie, se merita devotarea unei atentii mai mare pentru ele.

Categorii: